28
februarie 2014
Zi petrecută la bibliotecă. Plănuiesc o
excursie prin Kyushuu de la începutul lui martie, așa că încerc să rezolv
treburile pe care le am de făcut, înainte să plec. La bibliotecă, doamna funky
nu a lipsit. Mă îndoiesc să lipsească vreodată. Trecând pe lângă masa ei de
lucru, am văzut niște caiete în care era scris în litere latine. Oare învață
limba engleză?
Revin la problema banilor fituiți pe
nomikai-uri. Chiar zilele trecute discutam cu colega mea coreeancă (30 de ani,
a lucrat ca învățătoare în Seul înainte de a veni în Japonia cu o bursă de
cercetare pentru profesori) despre felul în care se raportează japonezii la
bani. Poate nu toți japonezii, însă cel puțin cei din mediu academic au un stil
de a nu se gândi, sau mai bine zis, de a nu lua în considerare aspectul bănesc.
Firescul și normalul este ca oricine să își permită să scoată bani din buzunar,
și nimeni nu își pune problema ca cineva ar putea să nu aibă suma respectivă de
bani, sau, pur și simplu, să fie atât de strâmtorat încât să nu dorească să
fituiască banii respectivi, fie că e vorba de ieșiri la băut, excursii sau mers
la conferințe. Coreanca mi-a povestit cum toți studenții din seminarul ei au
mers și au audiat prezentarea profei/profului (nush ce gen are) de seminar prin
colțuri îndepărtate ale Japoniei de vreo 2 ori într-un an, plătind peste 35000
yeni (350 de dolari) pe biletul de Shinkansen plus alte cheltuieli pe hotel,
etc. Și nimeni din seminar nu a pus problema banilor. Coreeanca s-a trezit a fi
singura care nu își dorea să meargă (ok, poate toți gândeau la fel, dar nimeni
nu a spus), și nu a avut curaj să refuze deplasarea.
Asemenea, când e vorba de organizat
nomikai-uri, nimeni nu își pune problema să rezerve locuri unde e mai ieftin,
ci, dimpotrivă, toți sunt atenți să aleagă locuri cât mai luxoase. Astfel că,
la fiecare ieșire la băut cu seminarul ,sunt nevoită să scot din buzunar în jur
de 3500-4000 de yeni, asta luând în considerare faptul că, de fiecare dată când
ies la băut fără seminar, nu cheltui mai mult de 1000-2000 de yeni. În Japonia,
a cheltui 4000 de yeni pe o băută într-o seară este mai mult decât firesc.
Nimeni nu se întreabă dacă ceilalți își permit.
Asemenea, proful meu a fost teribil de
uimit să afle că problema care mă împiedică pe mine să merg la conferințe în
afara Japoniei nu este viza sau lipsa încrederii în sine, ci banii. Profului i
se părea firesc să mă întorc acasă, în România, în vacanța de iarnă. Cum, nu mă
întorc? WHY? Problema banilor nu se pune. Și proful nu e unul care să nu știe
cât face o călătorie până în Europa/America (tocmai a fost la o conferință prin
Texas). Cum, nu îmi ajung banii de bursă? Bine, pentru traiul de zi cu zi, sunt
ultra suficienți, dar nu îmi permit să cheltui cu ușurință 1500 de euro pe un
bilet până acasă. Cum, nu lucrez part-time? Eu (buimăcită, având în vedere că
de la facultate mi s-a sugerat că e mai bine să nu lucrez, pentru a mă putea
concentra pe studiu și cercetare) răspund că nu. WHY?
Ok, și acum ajungem la fondul chestiunii.
În Japonia, este firesc să ai bani, nu să nu ai. Nimeni nu se plânge de lipsa
banilor, nimeni nu folosește lipsa banilor ca pe o scuză. A-ți mărturisi
strâmtoreala este vulgar și indezirabil. Cine nu are bani înseamnă că nu
muncește îndeajuns. Nu ai bani? Treci la treaba în loc să te plângi.
Totuși, nu pot să cred că nu există
studenți care chiar nu-și permit să meargă la nomikai-uri, în pofida faptului
că muncesc pe rupte în baruri și restaurante. Nu pot să cred că nu există
tineri care preferă să-și facă ceva instant de mâncare decât să dea o mulțime
de bani pe meniuri de izakaya și all-you-can-drink. Nu pot să cred că nu există
tineri care, deși muncesc de sparg, pur și simplu nu își permit să fituiască
bani aiurea. Cu toate astea, tinerii ăștia sunt mereu în umbră, pentru că
nimeni, NIMENI nu recunoaște.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu