De ce nu știu japonezii să se distreze

17-18 februarie 2014

Cred că aș putea scrie un roman întreg în care să dezvolt tema enunțată în titlu. Oricum, azi vreau să scriu (și pentru ieri) doar despre șoarecii de bibliotecă japonezi. 

Ieri și azi am mers, de dimineață (azi foarte de dimineață, pentru că ieri am adormit la 9 și, prin urmare, dimineața am reușit performanța de a mă trezi la 7), la biblioteca universității. De ce tot merg la bibliotecă? Pentru că:

-camera e mică și când stau în pat mi se face somn;

-acasă consum electricitate și e frig oricum;

-acasă am doar internetul de pe mobil care nu se mișcă, pe când la bibliotecă am internetul super-rapid plătit de universitate;

-de la bibliotecă se pot accesa moca baze de date (ok, cred că se poate face asta și de acasă, dacă ai nu știu ce fel de ID și parolă care mie nu îmi merg);

-biblioteca are ferestre mari și priveliște bună, așa că am ce face când nu lucrez (adică mai tot timpul);

-biblioteca universității e aprope de cantina universității;

-când merg la bibliotecă am impresia că FAC CEVA (deși e doar o impresie);

-aș putea să mă întâlnesc cu băiatul de la cursul de cultură ale cărui date de contact nu le am pentru că respectivului nu îi place să le comunice, și prin urmare, nu mă pot întâlni și schimba o vorbă cu el decât printr-o coincidență. Noroc că e o persoană pe care o poți găsi cu ușurință la bibliotecă. Pe el și pe încă câțiva. 

Problema care mă frământă pe mine de când tot merg la bibliotecă este următoarea: de ce oare le place japonezilor să meargă la bibliotecă atât de mult? În week-end, când merg la biblioteca din parc, văd că sălile de lectură sunt pline-ochi de elevi/studenți/domni și doamne care stau chirchiți deasupra unor cărți și caiete. Oamenii ăștia nu au ceva mai bun de făcut în week-end? Adică să iasă în oraș, să bea în crâșme, să meargă la karaoke, să facă grătare, să iasă în club, să se uite la meciuri? De ce învață atât de mult? Ce învață atât de mult? Și pentru ce?

La biblioteca universității, deja am început să reperez șoarecii care vin în fiecare zi. În primul rând, există o doamnă, la vreo 40 de ani, care e întotdeauna prezentă la masa din capătul sălii. Are un ghiozdan cu o mulțime de accesorii care clincăie și clopoțesc. Stă mereu la aceeași masă, în același loc. Pe masă, are un teanc de cărți,  caiete și penare. Se îmbracă în stilul funky-japanese (nu știu cum să numesc stilul ăsta, dar îl pot recunoaște imediat... poate am să-l descriu într-o zi). E tunsă băiețește. E la o vârstă la care ar trebui să fie la servici, sau acasă pregătind obento pentru copii. Dar nu, e prezentă în fiecare zi la bibliotecă. Am o curiozitate morbidă pentru viața acestei doamne funky.

Mai este un tip, la vreo 20 de ani, cu niște ochelari mari cu rame negre, care are pe masă o mulțime de cărți și caiete și un calculator la care tot calculează ceva al cărui rezultat este imediat notat pe un caiet. Acest individ pare a fi un pasionat de ceva, care vrea să intre la vreun master bengos de la o universitate din Tokyo sau se pregătește pentru doctorat. 

Și mai este, firește, un moș. Nu știu dacă e același moș, sau se schimbă în fiecare zi. E greu să diferențiezi doi moși japonezi. Cert este că, la bibliotecă, există întotdeauna un moș... care citește ziarul, sau copie fragmente dintr-o carte într-un caiet mare. E îmbrăcat la costum, cu pantofi lustruiți. 

În timpul sesiunii, am evitat să merg la bibliotecă, pentru că mi se părea îmbâcsită. Era plină de studenți care învățau sau scriau vârtos proiecte. Jumătate din ei dormeau cu capul pe cărți. Am uitat să menționez... la bibliotecă se doarme la greu. Mai ales la amiază, în zile însorite, e așa o atmosferă de somn... Nu înțeleg oamenii ăstia: dacă tot vor să doarmă, de ce nu dorm acasă? Și dacă tot au de gând să învețe la bibliotecă, de ce dorm cu capul pe cărți?

Concluzia: oameni, mai distrați-vă și voi din când în când!