12 februarie 2014
După o încercare eșuată de a lucra la
bibliotecă și o ședință extenuantă asupra excursiei la ski cu studenții internaționali
ținută în Japanizu Ingurișu de către proful de cursul de cultură, ne-am întors
la cămin, nu înainte de a trece pe la pet-shopul-zoo din apropierea
universității. Acest pet-shop/zoo a fost construit nu demult lângă un mare
supermarket, și noi nu ne-am putut abține să intrăm să ne uităm la animale.
Însă pet-shop-ul ăsta nu e ca orice pet-shop de prin mall-urile japoneze.
Pet-shop-ul ăsta s-a dovedit a fi mai degrabă o grădină zoologică, pentru că
vinde de toate, nu numai câini și pisici. Vinde papagali gigantici, crocodili,
șopârle, un porc, tot felul de rozătoare, o lebădă și orice alt mic (ok, relativ
mic) animal pe care și-ar dori cineva vreodată să-l țină în casă (deși nu
înțeleg cine ar vrea să țină în casă un crocodil sau o bufniță).
După descoperirea acestui pet-shop ne-am
făcut o obișnuință din a merge și a vizita animăluțele de acolo. Magazinul e
gigantic, iar varietatea de animale pe care poți să le vezi, considerabilă, așa
că simpla plimbare prin pet-shop e îndeajuns de distractivă încât să alunge
plictiseala unei zile în care nu ai chef să înveți sau să faci orice altceva ce
consumă energie.
Firește, vedetele magazinului sunt câinii.
În Japonia, nu există câini comunitari, așa încât comerțul cu câini e
înfloritor. În pet-shop-uri nu găsești câini la un preț mai mic de 50 de mii de
yeni (aproximativ 300-400 de euro), iar majoritatea sunt peste 100 de mii de
yeni (600-700 de euro). Firește, toți sunt pui, pentru că lumea vrea pui. Cu
cât iau în vârstă, cu atât li se scade prețul, însă câini adulți nu sunt puși
niciodată la display în pet-shop-uri. Și aici apare problema care mă frământă
pe mine: ce fac pet-shop-urile japoneze cu câinii care au crescut și nu s-au
vândut?
Câini comunitari nu există, în schimbi
parcurile japoneze sunt pline de pisici comunitare, caracterizate de obezitate
morbidă și fețe turtite (ceea ce îmi aduce aminte de ce a spus studenta
thailandeză despre Japonia: câinii sunt mici, dar pisicile sunt imense... de
acord). Pisicile japoneze sunt deosebit de urâte, mari și fricoase, așa că
foarte rar reușești să pui mâna pe vreuna. În pet-shop-uri se vând foarte
puține pisici (comparativ cu câinii, aș putea spune că pisicile sunt de 10 ori
mai puține), dar la aceleași prețuri exorbitante. Eu îmi doresc de mult un
British Shorthair (sau oricum s-ar chema tipul ăla de pisică gri-albastru), și
în magazin una de asta se vindea la 100 de mii de yeni. Am văzut și una mai
ieftină într-un alt mic pet-shop, numai că era urâțică și avea o privire
ciudată, așa că Yoshihiro a suspectat-o de Down. Oricum, urâțenia (și mărimea) caracterizează
toate pisicile japoneze, și asta le face irezistibil de drăguțe (gândiți-vă
numai la Maru).
Oricum, câini și pisici poți vedea în
orice pet-shop și la orice colț de stradă, însă mai rar poți vedea de aproape
iepuri angora mari cât un mop (Yoshihiro s-a gândit imediat cât de convenabil
ar fi să ai unul în casă – îți face curat automat), purceluși, cameleoni,
șerpi, broaște țestoase gigant și tot felul de alte orătănii. Plimbarea prin
magazinul ăsta e ca o plimbare într-o grădină zoologică, doar că pe gratis. Asta
e o chestie pe care o iubesc la Japonia: dacă știi unde să mergi, te poți
distra teribil de bine fără să plătești nimic.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu