14 februarie 2014
Prognoza de ninsoare de ieri s-a dovedit
din nou înșelătoare, azi plouând de dimineață fără oprire. Am impresia că ăștia cu prognoza au un simt
al umorului foarte dezvoltat sau sunt extra-optimiști până la patologic. Așa că
ne-am petrecut (din nou) ziua dormind. Dacă mai văd o dată prognoză de ninsoare
în Shizuoka, mă mut.
De dimineață, în cămin a început să se
ofere ciocolată în valuri, tendință ce a continuat până seara târziu. Toată
lumea a oferit ciocolată tuturor, într-o revărsare de generozitate și
reciprocitate. Atâția gaijini strânși la un loc au îmbrățișat puternic
tradițiile și cultura japoneză, cumpărând ciocolată în cantitați industriale și
oferind-o cadou. Valentine's Day în Japonia presupune, pe scurt,
oferirea de ciocolată. În genere, de către partea femeiască, părții bărbătești
(aici gaijinii din cămin n-au mai ținut seama de gen și sentimente). Ciocolata
oferită de către femei poate ascunde un sens romantic sub un gest aproape
oficial. Există ciocolată oferită din dragoste (celui pe care îl iubești), sau
din datorie (colegilor de serviciu sau prietenilor). Bărbații nu sunt nevoiți
să facă nimic, decât să primească. Își iau revanșa de White Day, o sărbătoare
inventată de japonezi tocmai pentru a rebalansa relațiile dintre genuri, zi în
care bărbații oferă cadouri femeilor. Am impresia că, în Japonia, societatea e
prea blândă cu genul masculin. Mi-ar plăcea să văd câțiva japonezi
experimentând Valentine's Day, Dragobetele, 1 martie și 8 martie în România, ca să vadă
cum merg lucrurile prin alte părți.
Magazinele s-au pregătit temeinic pentru
această zi, punând la display o multitudine de sortimente de ciocolată în formă
de inimi și pungi de cadouri cu panglicuțe. Firește, persoanele de gen feminin
care se respectă nu cumpără ciocolată, ci o fac, demonstrându-și talentul
culinar și profunzimea sentimentelor. Și eu m-am apucat să fac ciocolată de
casă, pentru prima oară (am făcut multe chestii pentru prima oară, de când
nu-mi mai gătește mama), și pentru asta am dat o grămadă de bani pe
ingrediente. Ieșeam mult mai ieftin dacă făceam și eu ca toată lumea și
cumpăram. Chestia asta nu o înțeleg la Japonia: de ce e mai scump să-ți faci de
mâncare decât să cumperi mâncare gata făcută (inclusiv să mânânci în oraș)??
Pe la 5, m-a trezit veșnicul clopoțel care
anunță ora 5. Peste vreo jumătate de oră, m-a trezit vocea familiară care face
anunțuri inutile: "Aici e Shizuoka – informații publice.
Tocmai s-a anunțat tendință de ploaie puternică. Vă rugăm să fiți atenți la
informațiile despre vreme." Mulțumesc Shizuoka, informații publice,
dar mi-am dat seama și singură că plouă puternic. Peste alte vreo 10 minute,
aceeași voce: "Aici e Shizuoka – informații publice.
Yamada Junichiro" (tocmai am inventat numele ăsta), "un
băiat de 15 ani din orașul Shizuoka, cartierul Surugaku, a dispărut de astăzi de la ora 2 după-amiaza.
Caracteristicile sale sunt: înălțimea – în jur de 163 centimetri. Purta o geacă
neagră, pantaloni negri, pantofi negri. Dacă aveți vreo informație despre acest
băiat, anunțați poliția". Da, sunt sigură că am să-l recunosc pe
Yamada Junichirou printre miile de băieți de 15 ani cu înălțimea de 163 cm și
îmbrăcați în negru (toți elevii de gimnaziu/liceu au uniforme negre) și atunci
am să sun la poliție.
Seara, ne-am învins depresia și am ieșit
în oraș, cu umbrelele. Încă ploua, și încă mai ploua. Crâșma noastră preferată
era plină de salary men și salary women ieșiți de la serviciu, care sărbătoreau
cu colegii terminarea unei săptămâni de muncă. Cupluri – zero. Berea avea gust
de apă și carnea a fost nefriptă. Și peste toate astea, ploua. Și încă plouă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu