În japoneză, joushiki (常識) e un
cuvânt care reprezintă bunul simț, cunoștințele de ordin general și practic, pe
care orice individ ar trebui să le aibă pentru a trăi în societate (spre
exemplu, cum să saluți un superior). A nu avea joushiki e mare rușine, mai ales
într-o cultură a formei și ritualului. Ieri m-am distrat privind o emisiune de
divertisment care evalua nivelul de Joushiki al unor vedete celebre japoneze.
Am prins doar o parte din emisiune, în care li s-au testat cunoștințele despre modalitatea
corectă de a mânca un ochi sau un pește fiert și despre modalitatea de a-ți
exprima regretele într-o vizită de condoleanțe în stil budist. Despre aceasta
din urmă am să vorbesc, pentru că, nefiind nici budistă nici prea curioasă, am
realizat că sunt complet lipsită de joushiki când vine vorba de vizite de
condoleanțe. Acum mă simt pregătită să-mi exercit joushiki, numai o ocazie îmi mai
trebuie.
Ah, înainte să încep, trebuie să menționez că majoritatea
vedetelor care au fost testate în emisiune au fost catalogate ca fiind lipsite
de joushiki (budiste fiind, sic).
Să începem. Toc-toc la ușă, îți răspunde ruda răposatului,
te înclini, intri, după care trebuie să spui cuvintele de condoleanțe. Există,
firește, niște fraze dinainte stabilite, pe care trebuie să le spui. Point:
important este cum le spui; cuvintele trebuie spuse cu vocea întretăiată de
posibile lacrimi, abia perceptibil urechii ascultătorului. E nepotrivit să le
rostești cu voce tare, și, de asemenea, e nepotrivit să lungești vorba. Simpla
frază de condoleanțe ajunge. De asemenea, pe tot parcursul vizitei, e bine și
indicat să nu te lungești cu vorba.
Ruda te invită în casă, așa că urmează să te descalți și
să intri. Aici e important cum te descalți și cum asezi papucii la ușă. În
primul rând, trebuie să te descalți cu fața la rudă (a-i arăta fundul este
deosebit de nepoliticos), după care trebuie să așezi papucii cât mai aproape de
dulăpiorul cu pantofi, orientând călcâiul papucilor către dulap, și nu către
intrarea în cameră, cum am fi obișnuiți noi, cei fără joushiki (eu una, de
lene, îmi las papucii cu călcâiul orientat către ușă de la intrare, ceea ce
face încălțarea lor la plecare mult mai dificilă – ceea ce este complet lipsit
de joushiki).
Apoi intri în camera în care există altarul budist și
rămășițele răposatului într-un pachețel (a propos, după ce a murit Ku, câinele
lui Yoshihiro, am primit niște rămășițe de-ale lui, într-o cutie frumoasă,
rămășițe pe care le ținem lângă televizor, fiindcă, bineînțeles, nu avem altar
budist în casă. Asta ne mai lipsea. Am fost foarte reticentă la ideea de a
păstra oasele unui câine în casă, știi, scheletul din dulap, dar m-am
obișnuit... sper ca la următoare mutare oasele să se piardă în mod misterios).
Rudele stau așezate într-o latură a camerei, în apropiere de altar. Intri în
camera cu tatami, atent să nu calci pe marginea tatami. Lipsită de joushiki,
habar n-aveam că nu e voie să calci pe margine. Am căutat pe net și am aflat de
ce. Explicația practică e că materialul din care e făcută marginea e delicat și
poate fi cu ușurință uzat prin călcare, te poți împiedica sau, cică, pe vremuri
se practica înfigerea sabiei printre marginile tatami pentru a omorî dușmanul,
așa că e mai sigur să eviți spațiile pe unde poate pătrunde o sabie de ninja.
Explicația filosofică e că marginea reprezintă granița dintre două lumi, lumea
gazdei și lumea oaspetelui, sau lumea celui de rang superior și a celui de rang
inferior, așa că a călca această graniță înseamnă a o distruge. Mai există
niște povești cu strămoșii, plantele și animalele, dar n-am înțeles prea bine
logica, așa că mă opresc cu explicațiile aici.
După ce ai avut grijă să pătrunzi în încăpere fără să
calci marginile tatami, te îndrepți către altar, în fața căruia există o
pernuță (zabuton) pe care te vei așeza. Point: e nepoliticos să te așezi direct
pe pernuță, pentru că asta înseamnă a-l privi pe buddha din altar de sus. Ceea
ce trebuie să faci este să te așezi în genunchi în fața pernuței, și, după ce
faci o plecăciune în genunchi în fața rudelor, să te târăști în genunchi până
pe pernuță. Ca să fii și mai politicos, poți da pernuța la o parte (pentru că
aceasta se cuvine numai celor de rang înalt, și cine ești tu, un biet muritor)
și să te târăști în genunchi până la altar, continuând ritualul cu genunchii
direct pe tatami.
Urmează să te închini lui Buddha. NU trebuie să te
inchini rămășițelor răposatului, chiar dacă pentru răposat ai venit. Când te
închini, trebuie să folosești mătăniile pentru înmormântări, pe care le vei
ține în mâna stângă. În budism, mâna stângă e mâna necurată, care trebuie
purificată cu ajutorul mătăniilor.
Apoi, poți oferi banii. La înmormântări, se oferă rudelor
bani într-un plic special (alb cu negru), și se spune că tradiția e să oferi
bani vechi (nu nou-nouți, ca la nuntă). Acum, problema e cum se oferă banii. În
nici un caz nu îi dai direct în mână rudelor. Plicul trebuie pus pe măsuța din
fața altarului, pentru că, de fapt, oferi banii lui Buddha și nu rudelor. Ha!
Apoi, trebuie să aprinzi nu o lumânare ci un bețișor parfumat
(sau mai multe, în funcție de secta budistă). Dai foc bețișorului de la o
lumânarea de pe altar, apoi trebuie să stingi focul și să înfigi bețișorul
într-un recipient de pe măsuță. Important e cum stingi focul. NU se suflă în
foc, trebuie să-l stingi cu mâna.
După înfigerea bețișorului, urmează clopoțitul. Pe masă,
există un fel de vas care ține loc de clopoțel, și în acest vas trebuie să
lovești cu un bețișor. Se lovește de două ori: o dată pentru a-i atrage atenția
lui Buddha, și a doua oară pentru a-i transmite că ai de gând să te închini. Important
este cum lovești clopoțelul. Pentru că cel mai frumos sunet este scos atunci
când loveși vasul cu o mișcare de jos în sus, trebuie să iei bețișorul și,
printr-o mișcare circulară de jos în sus, să lovești vasul în partea din față
(nu deasupra, nu lateral).
Și dacă ai reușit să faci toate schemele astea, înseamnă
că ai joushiki.
Ca să fim clari, nu îmi asum nicio responsabilitate
pentru corectitudinea informațiilor de mai sus, sunt bazate pe o emisiune de
divertisment de la televizor.