2
martie 2014
Azi m-am hotărât să scriu despre cocoșul
meu horcăitor (de fapt, Shrilling Chicken). De ce? Pentru că a plouat toată
ziua, evident, și nu am ceva mai interesant de scris.
Acesta este cocoșul meu horcăitor. S-a
alăturat celor două Nemu Neko și cactusului meu, în rol de pet. L-am primit
cadou de Dragobete. Povestea lui este aceasta:
Într-o zi, eram la cumpărături în Donki (de fapt, Don-kiho-te, adică Don Quijote).
Donki este un supermarket gigant din Shizuoka, unde găsești absolut orice (și
mai ales, absolut orice chestie freaky, ca de exemplu costume de școlăriță care
să stârnească diverse fantezii, măști și peruci și tot felul de jucării pentru
copii și adulți). Mergând printre rafturi, Yoshihiro a observat acest cocoș
înfiorător.
-Uite, seamănă cu tine! Mama ta s-ar
bucura să primească unul de ăsta, nu crezi? A spus, strângând cu afecțiune
creatura. Imediat ce i-a dat drumul, cocoșul a scos un horcăit atroce, care
ne-a șocat, nu numai prin existența lui, ci și prin calitate. A sunat ca un strigăt
al unui cocoș care e gata să fie tăiat sau a fost deja tăiat. Firește, n-am
auzit niciodată cum face un cocoș tăiat, dar bănuiesc că fix așa. Am început să
râd isteric, cu lacrimi. Când reușeam să mă potolesc, Yoshihiro avea grijă să
imite horcăitul cocoșului. N-am văzut în viața mea o jucărie mai urâtă și
înfiorătoare.
Yoshihiro a fost atât de generos încât să îmi cumpere cocoșul
drept cadou surpriză. Din păcate, am prea puține ocazii să-l aud cum horcăie,
fiindcă căminul are pereții de hârtie și n-aș vrea să-mi îngrijorez
colocatarii. Acum, cocoșul meu stă agățat în fața ușii. Așteptăm vizitatori cu
nerăbdare.
A, am uitat să menționez. Yoshihiro a ales
varianta albastră, nu galbenă, pe motivul că mie îmi place albastru. De asta
cocoșul meu horcăitor e albastru.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu