11 iulie 2014
Se spune că idealul de frumusețe diferă
de la epocă la epocă și de la cultură la cultură, dar încă mi-e greu să accept
sau să cred faptul că idealul de frumusețe japonez este diferit de cel vestic.
Încă am tendința să etichetez drept subtil ironică sau naiv binevoitoare orice
remarcă admirativă cu privire la mărimea nasului meu sau la subponderabilitatea
mea. Am impresia că această admirație, departe de a fi expresia unei convingeri
profunde că idealul de frumusețe include un nas cât mai proeminent, nu este de
fapt decât expresia unei fascinații pentru tot ceea ce este vestic, sau mai bine
spus, diferit, chiar, exotic. Pentru un japonez, un nas mare,
picioare lungi, păr blond și trăsături sculptate profund sunt, cred, mai puțin
ceva frumos, cât ceva diferit și atractiv tocmai prin asta.
Străinii care vin în Japonia cu intenția
și de a lucra pe undeva, au, în genere, două atu-uri. Unul este cunoașterea
limbii engleze. Al doilea este aspectul fizic. Cine mizează pe primul, se poate
angaja cu ușurință ca profesor, trainer de limba engleză. Cine nu poate miza pe primul, se poate angaja ca preot, asistent la ceremonii de nuntă, actor, model sau, bineînțeles, hostess. Cam astea sunt principalele locuri de unde un vestic poate câștiga o
pâine prin Japonia.
Ei bine, colegii și colegele mele
(vestici) de cămin, au experimentat și de unele și de altele. Unul din
job-urile din care au făcut bani bunișori este cel de model pentru pictori. Am
experimentat și eu acest job, așa că pot da mărturie. Grupul de artiști
neprofesioniști de diverse vârste, care mai de care mai înaintate, se
întâlnește în fiecare lună într-o sâmbătă la un cămin cultural. Participanții
plătesc suma de 10$ pentru o întâlnire care durează de la 10 dimineața la 4
după-amiaza, bani care sunt folosiți pentru plătirea sălii închiriate și a
modelului. Model care necesită a fi de gen feminin și de naționalitate vestică.
În cele câteva ore de pictură, modelul este rugat să ia diverse poziții, nu
foarte dificile sau obositoare, și deloc necuviincioase, timp în care artiștii
neprofesioniști, netalentați (din câte
am putut observa), dar deosebit de pasionați de artă, schițează în creion sau
culoare. Fascinația lor pentru corpul (îmbrăcat) vestic mi-e greu de înțeles și
îmi provoacă un sentiment greu de numit. Clubul pasionaților de artă care
schițează chipuri și trupuri de occidentali... Tare mă tem că nu pot transmite cu eficiență conținutul
acestul sentiment greu de numit care mă încearcă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu