Mărimile japoneze

17 iulie 2014

În Japonia, lucrurile au mărimi ce diferă de mărimile obișnuite ale lucrurilor de acasă. În primul rând, după cum bine sublinia tata, oamenii. Oamenii sunt mici. Am impresia că într-o formă minusculă de ființă umană, cineva s-a străduit să introducă multă materie, astfel încât corpurile oamenilor (mai ales a celor de gen masculin) par deosebit de dense. Nu, nu sunt grași. Sunt denși. În orice caz, mă așteptam ca oamenii să fie mici. Și chiar sunt. Dar nu toți. Există o mulțime de japonezi înalți. Eu, cel puțin, sunt considerată a fi înaltă, însă am senzația că pe puțin 30% din populația de gen feminin este la fel de înaltă sau chiar mai înaltă ca mine. 

Cum oamenii sunt mici, și mărimile hainelor sunt mici. Ca niciodată, găsesc o mulțime de haine pe măsura mea. Ce fericire! Și, ca niciodată, găsesc sutiene pe măsura mea. Da, 80% din populația japoneză feminină poartă cupă A. Un alt motiv să mă bucur de șederea mea aici. 

De la oameni, trecem la arhitectură. După cum bine se știe, casele japoneze sunt mici. Ca pentru niște oameni mici. La fel și mașinile. Și scaunele din autobuze. Totul e făcut la scală mică, astfel încât cei care ies din mărimea standard au, din păcate, de suferit. Drumurile sunt strâmte, dar asta e pentru că suprafața locuibilă a Japoniei e mică iar oamenii sunt mulți. Camerele de hotel sunt mici. Băile sunt mici. Bucătăriile sunt mici. Parcările sunt mici (de obicei atât de mici încât lipsesc cu desăvârșire). Japonia nu e pentru claustrofobi.

Și pentru că oamenii și casele și mașinile sunt mici, bineînțeles că și câinii sunt mici. N-am văzut câini mari în Japonia. Cred că Ku este o excepție. Cei mai mari câini sunt Akita. Restul nu depășesc 30 de centrimetri în înălțime. Sunt mici, mici și slabi și, ca niște câini mici ce sunt, sunt frenetici. Din păcate, sunt și puțini. Foarte rar vezi pe stradă stăpâni plimbându-și câinii minusculi. Poate pentru că în casele mici ale japonezilor nu este loc în plus nici măcar pentru un câine mic. 

 (Cel mai mare câine Japonez - Ku)

Ei bine, ați crede că într-o astfel de țară cu oameni, case și câini mici, totul este mic. Nimic mai departe de adevăr. În Japonia, există o mulțime de lucruri mari (și nu vorbim de lucruri de astea abstracte, de genul salariului mediu pe economie). 

Pisicile sunt mari. Aproape la fel de mari ca și câinii. Și, deși n-are legătură, sunt foarte urâte. N-am mai văzut pisici atât de urâte ca în Japonia. Au o față lipsită de forme, ai putea spune că au chiar trăsături japoneze. Și sunt suprapoderale, indiferent că sunt ale străzii sau ale cuiva. Oamenii sunt foarte darnici și hrănesc pisicile astea din belșug. Altfel nu-mi pot explica de ce sunt așa de mari. 

 (Cea mai mare pisică japoneză - Shiro)

Și, că aici voiam să ajung, gângăniile japoneze sunt mari. Imense. Uriașe. Gigantice. Gândacii ce-și flutură antenele, paianjenii ca niște tarantule, fluturii ca niște păsări, cicadele, toate gângăniile sunt mari. Imense. Gigantice. Înfiorătoare. Atât de înfiorătoare încât am impresia că nu pot câștiga nici o luptă cu ele. Așa că încerc să mă țin departe, cât mai departe de ele. Să nu le supăr. Să nu le atrag atenția. Să nu le deranjez... Altfel, cine știe cum îmi voi  găsi sfârșitul?