15 iulie 2014
Pentru că în ordinea cronologică a
evenimentelor urmează accidentul de mașină, voi povesti puțin despre poliția
japoneză.
Întâi de toate, despre accident. În
noaptea de Tanabata, Yoshihiro mă conducea cu mașina pâna la gara din Kakegawa,
o gară de pe undeva pe la mijlocul distanței dintre Hamamatsu și Shizuoka
(pentru a mai economisi niște bani pe bilet... igorând conștient banii
cheltuiți pe benzină). În față, un sir lung de mașini care se mișca cu greu.
Deși eu n-am fost atentă la acest detaliu, se pare că o mașină de pe banda din
stânga a încercat să intre în rândul mașinilor de pe banda din dreapta (pe care
eram și noi), și din acest motiv, mașinile din fața noastră au frânat. A frânat
și Yoshihiro. Ne-am fi așteptat să frâneze și mașina din spate. A frânat și ea,
doar că puțin cam târziu, astfel încât mașina noastră a fost boțită și noi,
zgâlțâiți. Din fericire, fără nicio traumă serioasă vizibilă, în ciuda faptului
că nici unul din noi nu avea pusă centura de siguranță. Oamenii au tendința să
nu se învețe minte. A urmat chemarea poliției, stabilirea vinovatului și a
condițiilor accidentului. Polițistul, impresionat de politicos, ai fi crezut că
nu face parte din specia lui. Interacțiunea fericită cu polițistul mi-a adus
aminte de una din trecut, care fusese mult diferită.
Acum doi ani, când am venit în Japonia,
într-o dimineață în care ne grăbeam să ajungem la restaurantul de soba, o
mini-mașină de poliție ne-a oprit la un semafor. Nici unul din noi nu avea
centura de siguranță pusă. Ne-am oprit într-o parcare a unui supermarket. Yoshihiro
a luat actele mașinii și s-a dus să discute cu polițiștii (erau 2), în mașina
lor. Lungă discuție. Eu așteptam în mașina noastră. La un moment dat, aud voci
ridicate. Yoshihiro ieșise din mașină, certându-se fără jenă cu polițiștii,
care nu erau nici ei mai prejos în ton. Habar n-aveam ce se întâmplase, cert e
că treaba era nasoală. Polițiștii îi tot spuneau lui Yohihiro să îl sune pe
patron (adică pe tatăl lui, pe numele căruia era mașina), nu știu de ce, iar
Yoshihiro le reproșa că nu înțeleg nimic și au o atitudine de superioritate.
Într-un final, Yoshihiro s-a întors. Eu mă luptam cu gânduri care îl vedeau pe
Yoshihiro plătind amenzi considerabile sau chiar fiind băgat la pușcărie pentru
nesupunere în fața autorității (știu, am văzut multe filme și știu, nu știu
nimic despre legile țării... oricare ar fi ea). Yoshihiro m-a liniștit,
spunându-mi că tot ce s-a întâmplat a fost că i-au scăzut un punct la carnetul
de conducere.
Se pare că polițiștii începuseră discuția
periculos, vorbind despre cum primesc ei salariu din taxele plătite de oameni
și uite cum oamenii nu se supun legilor și alte chestii de astea care subliniau
ierarhia în societate și statutul lor superior. Apoi, cearta adevărată a pornit
de la faptul că polițiștii nu înțelegeau caracterele cu care Yoshihiro se
semnase pe unul din documentele mașinii. I se reproșa că sunt neinteligibile.
Yoshihiro era sigur că oricine ar fi putut să le citească (inevitabil, îmi vin
în minte bancuri cu polițiști care nu știu să scrie și să citească...). În
fine, cearta escaladează, vocile se ridică, tensiunea crește. Eu,
înspăimântată, nu știam cum aș fi putut să-l calmez pe Yoshihiro și să-i
sugerez să se supună în fața autorității. Aflând pedeapsa, mi-am dat seama că
ar fi fost inutil. În Japonia, tată lumea se ceartă cu polițiștii.
Cearta cu polițiștii e un must al oricărei interacțiuni cu ei. Ok, în afara
cazului în care ești victima vreunul accident.
Da, japonezii sunt politicoși și plini de
considerație. Da, funcționarii publici japonezi îți zâmbesc indiferent cât de
tâmpite îți sunt întrebările. Da, vânzătorii japonezi îți mulțumesc de 10 ori,
chiar dacă nu cumperi nimic din magazinul lor.
Nu, polițiștii japonezi nu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu