24 iulie 2014
Week-end-ul
trecut ne-am reîntors la plaja cu ape turquoise și pești albastru-forsforescent
din Izu. Acum doi ani, urmărind șoselele Shizuokăi de la malul oceanului, am
găsit, din întâmplare, această mică plajă. Ca o plajă privată. Undeva în
septembrie, orășelul în care ajunsesem părea nelocuit. Însă marea turquoise și
peștii albastri ne-au făcut să ne învârtim prin oraș, până ce am
descoperit plaja. O plajă pietroasă, cu ape transparente și line. Alături de parcarea
unde nu oprise nimeni era o toaletă publică cu dușuri reci, și un mic motel,
atunci închis. Motelul aparținea unui bătrân care stătea pe un scaun în fața
clădirii și părea că observă lumea. Când Yoshihiro i-a cerut permisiunea să
parcheze mașina acolo, bătrânul a acceptat, însă l-a avertizat să nu profite de
faptul că e nevăzător. Bătrânul care stătea în fața motelului pe un scaun,
privind oamenii care ar fi putut trece prin parcare, era nevăzător. I-a
povestit lui Yoshihiro că o rudă (oare fiul? nu-mi amintesc) se ocupa de
managementul motelului în timpul sezonului. Însă în extra sezon, erau puțini
vizitatori și nimeni nu se oprea la motel.
Marea fără
valuri, puțin adâncă, transparentă și locuită de niște peștișori albaștri, cu
stânci mari prăbușite și fără vizitatori, mi-a rămas în suflet ca unul din cele
mai frumoase și mai fericite locuri pe care am avut ocazia să le văd. Am
petrecut acolo mai multe zile, dormind în mașină și făcând dușuri reci. În
septembrie, Japonia e călduroasă. Căldura ne trezea la ora 6-7. La lăsarea
serii, se făcea atât de întuneric, încât nu aveam ce să facem decât să dormim. Un
stil de viață sănătos. Mi-am dorit mult să mă reîntorc acolo.
Am reușit
week-end-ul trecut. În iulie, atmosferă era complet alta. Plaja privată era
plină de oameni, de familii și copii, de scufundători și snorkelitori. Motelul
și restaurantul erau deschise. Parcarea a costat 1000 de yeni pe zi. Nu
degeaba. Era plină de mașini, venite din diverse părți ale Japoniei. Se pare că
plaja privată pe care o crezusem nedescoperită sau părăsită e, de fapt, o
altracție a verii bine cunoscută de mulți. Existau până și salvamari.
Cu toate astea,
frumusețea locului n-a pălit. Poate doar peștii s-au mai împuținat. Și apa era
rece. Nu mi-o aminteam atât de rece.
Poate ar fi bine
să mă întorc din nou în septembrie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu