Sapporo

6 august 2014

Nu știu dacă e moral să scriu despre excursia în Sapporo astăzi, 6 august, în loc să scriu despre Hiroshima. Oricum, mă liniștesc cu gândul că au scris alții mai cunoscători și mai talentați decât mine despre Hiroshima volume. 

Yoshihiro a făcut oreion și eu mă pregătesc să fac. Suntem în carantină și plictisiți. Atât de plictisiți încât nu reușesc să găsesc puterea să scriu.

Weekend-ul trecut am fost în Hokkaido. Ok, e mult spus Hokkaido, am vizitat doar Sapporo. Ok, e mult spus vizitat. Am fost în Sapporo. La conferința asociației japoneze de psihologie socială. Cred că li s-a tot spus japonezilor că îs o societate închisă, dar ori nu vor să asculte, ori le place tare mult să fie așa. În Japonia, nu se organizează conferințe internaționale de psihologie. În schimb, conferințele naționale sunt fără număr. Iar profesorii, asistenții și studenții care vor să supraviețuiască, sunt nevoiți să se prezinte la aceste conferințe, în schimbul unor taxe umflate și nejustificate, după părerea mea. 

Conferința de psihologie socială a fost... japoneză. Bine organizată, în sensul că treburile au pornit și s-au sfârșit la timp, iar cine a avut de prezentat, a prezentat. De băut și de mâncat, a fost. Mai puțin pauze, dar singura pauză pe care o cunosc japonezii e cea de prânz, iar asta n-a lipsit. Pauze între sesiuni, mai greu. Program încărcat, de dimineața până seara. Audiență destulă. Întrebări destule. Vreo 2-3 vestici rătăciți. Destul pentru o conferință japoneză. 

Destul despre conferință.

Revenim la Sapporo. Sapporo e răcoros și lipsit de cicade. A fost cald, dar o căldură nostalgică, ce-mi aducea aminte de casă. O căldură plăcută, suportabilă și complet diferită căldurii din Shizuoka. Obișnuiam să mă consider o persoană văratică, care preferă căldura frigului și vara iernii. După ce am cunoscut vara din Shizuoka, am început să îmi regândesc identitatea. Urăsc vara din Shizuoka. Este imposibil de îndurat. 

În prima seară, după conferință, am ieșit la băut cu câțiva profesori. Sapporo este faimos pentru berea Sapporo, și pentru bere, în general. În mijlocul orașului, un lung parc este transformat într-o terasă imensă în aer liber, cu o mulțime de soiuri de bere și grătar. Fără mici și manele. Cred că e prima oară să văd o terasă în aer liber în Japonia, unde oamenii beau bere, cântă și aplaudă. O atmosferă de-a dreptul vestică, care mi-a stârnit dorul de casă. 

(Sapporo Beer Garden)

Cum am avut prea puțin timp să vizitez orașul, a doua zi de conferință am chiulit impreună cu colega mea de laborator și am pornit spre Otaru, un orășel port la vreo jumătate de oră de Sapporo. Otaru, faimos pentru canalul său, muzicuțele, sticlăriile și prăjiturile sale cu brânză. Orașul pare o mare căsuță de păpuși, cu multe magazine pline de obiecte din sticlă și muzicuțe. Din păcate, ploaia văratică a progresat, pe nesimțite, într-o revărsare de ape, astfel încât până ce am ajuns la canalul celebru pentru peisajul pitoresc, am reușit să ne udăm până la gât, cu umbrelele noastre cu tot. Nici măcar n-am reușit să fac poze, deoarece eram udă pe mâini și ud era Iphone-ul care nu-mi aparținea. 

 

(Un colț din Otaru)

Ude până la piele, am pornit spre muzeul berii din Sapporo, unde am comandat cursul de comparat și am primit trei pahare cu trei feluri diferite de bere Sapporo. Le-am comparat atentă, fără să găsesc vreo diferență, deși colega mea insista că sunt complet diferite. Poate eram deja amețită, nu de alta, dar înainte să ajung la jumătatea vreunuia din cele trei pahare, mi s-a făcut somn. Efectul a fost neașteptat de rapid, poate grăbit de mersul prin ploaie și lipsa unei mese serioase. 

Ultima zi, înainte de întoarcere, am mai avut câteva ore la dispoziție să vizitez orașul. M-am învârtit prin centru, tot dezbrăcând și îmbrăcând jacheta. Am senzația că nu am înțeles nimic din Hokkaido. Hokkaido pe care mi-l imaginam răcoros, verde și întins. Poate data viitoare.