A împrumuta prietenește o bicicletă la nevoie

21 mai 2014

După o lungă perioadă de absență, completată de analize statistice, repetiții la dans, apariții scenice și multe altele pe care nu mi le amintesc prea bine dar despre care am promis că voi scrie într-o zi, m-am hotărâr să relatez întâmplarea de astăzi. Ca să pornesc într-o ordine anti-cronologică, începând cu ziua de azi și terminând cu zilele pline de repetiții, analize statistice și alte repetiții din săptămânile trecute.

După cum am mai menționat (sau aș fi vrut), mijlocul de transport (personal) în Shizuoka este bicicleta. Toată lumea, de la copii de grădiniță la bătrâni și bătrâne trecute de anumite vârste, se deplasează pe bicicletă. Firește, toți studenții, ca studenții, vin la facultate pe bicicletă, astfel încât parcările de biciclete ale universității sunt super aglomerate.

După cum am mai menționat (sau aș fi vrut), Japonia este țara încrederii și siguranței. Micii întreprinzători lasă bunuri (precum căpșuni sau legume diverse) pe tarabe și pleacă la treburile lor, invitând trecătorii să se auto-servească și să lase niște monede în schimb. Orice lucru uitat se adună cu grijă și se pune la display în multele locuri cu obiecte uitate, de unde uitucul poate să îl recupereze. Nu se pune problema furtulul căpșunilor sau al obiectelor personale găsite prin locurile publice. 

Crezând cu putere în ordinea și siguranța japoneză, eu îmi las întotdeauna bicicleta cu cheia în contact, cum s-ar spune, pentru că mă obosește mecanismul de închidere greoi, care e și ruginit, pe deasupra. Oricum, cine ar vrea să fure o bicicletă jegoasă și ruginită ca a mea (e SH)? Și oricum, cine ar fura o bicicletă în Japonia, țara ordinii, siguranței și cinstei?

Ei bine, de furat, nu fură nimeni, dar de împrumutat, se mai întâmplă. Azi, când am ieșit de la cursuri, am descoperită că bicicleta mea dispăruse. Ei, nu se poate așa ceva! Contravine imaginii Japoniei cinstei și ordinii! După ce m-am învârtit vreo câteva minute prin parcarea de biciclete, am observat un tânăr venind agale, urcat, ce să vezi, chiar pe bicicleta mea. Tânărul s-a îndreptat spre standul de biciclete unde îmi lăsasem eu bicicleta azi dimineață, a parcat-o la loc, și a pornit înapoi (spre casă?). 

-Mulțumesc. Știi, aia era bicicleta mea! i-am spus, cu ciudă.

-A, pe bune? Scuze!

Morala: Totuși, ar fi bine să închid cu cheia bicicleta.