30 mai 2014
Interesul de a scrie despre această
problemă mi-a fost re-trezit de prezentarea făcută de către o colegă de seminar
pe tema tinerilor care nu au relații romantice. Cred că e deja binecunoscut
faptul că în Japonia, natalitatea e dezastruoasă, numărul căsătoriilor se
reduce drastic cu trecerea anilor, numărul de adulți implicați în relații de
dragoste este mai scăzut decât permite legea, frecvența anuală a actelor
de dragoste este printre cele mai scăzute din lume, oamenii sunt prea ocupați
ca să aibă timp pentru o relație și, în genere, mulți adulți nu sunt interesați
de relații romantice.
Când se discută despre tema asta,
populația țintă care îmi apare în minte este formată din tineri angajați,
aflați la vârsta căsătoriei și mater/paternității, care sunt workaholici și
lipsiți de timp, chef și dispoziție să se implice în relații.
Totuși, de ceva timp, am început să observ
faptul că problema are rădăcini mai adânci, care ajung până la vârsta
adolescenței. Mai exact spus, nu doar tinerii adulți sunt single, ci și
majoritatea adolescenților, elevi și studenți deopotrivă.
La universitate, sunt înconjurată de
tineri care abia au atins vârsta majoratului sau au puțin peste 20 de ani,
lucrează part-time, vin la universitate, se implică în activități extrașcolare,
desfășoară shuushokukatsudou (activitatea de căutare a unui loc de muncă care
începe din anul 3 de facultate: trimis CV-uri, participări la prezentări ale
diferitelor firme, interviuri, etc). Acești tineri ocupați și, aparent, destul
de maturi și având o perspectivă long-term asupra propriei vieți, sunt,
majoritatea, neimplicați în relații. Venind dintr-un mediu unde a nu fi
implicat într-o relație în timpul studenției este privit ca o anomalie
developmentară, am fost uimită să observ faptul că, în Japonia, a fi implicat
într-o relație în timpul studenției este o raritate din punct de vedere
statistic. Dacă nici în timpul adolescenței și studenției, când emoțiile sunt
noi și explozive, japonezii nu experimentează relațiile de dragoste, încep să
înțeleg de ce adulții japonezi sunt singuri.
Am prea puține informații ca să îmi pot da
cu părerea asupra cauzelor acestui
fenomen. Pot doar să povestesc ceea ce am văzut și auzit. O discuție surprinsă între
câteva tinere boboace, încă minore (vârsta majoratului în Japonia e 20 de ani)
avea ca temă nivelurile de intimitate dintr-o relație de dragoste... se discuta
care sunt primele semnale care stabilesc existența unei relații oficiale:
ținutul de mână, apoi îmbrățișarea, apoi sărutul, etc. Mi-a adus aminte de
discuțiile pe care le aveam cu fetele prin clasa a IV-a (vorbim despre o dezvoltare
precoce la noi? Sau despre o dezvoltare întârziată la ele?) Apoi, colegii mei
de la clubul de dans, care evaluau lucrurile pe care le apreciază cel mai mult
în viață. Cineva a sugerat: fetele? Tânărul care își analiza preferințele a
recunoscut: fetele s-ar putea să intre în primele 5 locuri din clasament. Ar
trebui să mă îngrijorez că un tânăr sănătos nu pune genul opus pe primul loc
într-un clasament al plăcerilor, sau să evaluez treaba asta ca pe o chestiune
culturală?
Și totuși, tinerii își mărturisesc dorința
de a avea un partener. Fac ceva în acest sens? Probabil că nu. Sunt disperați
să își împlinească această dorință? Probabil că nu. Poate că, trăind în acest
mediu cultural unde relațiile de dragoste sunt o raritate, tinerii de azi încă
nu reușesc să perceapă farmecul unei relații de dragoste îndeajuns încât să își
dorească profund să o experimenteze. Firește, există o mulțime de alte cauze
care contribuie la menținerea în număr scăzut a relațiilor de dragoste. Însă nu
pot să nu observ un anumit dezinteres îngrijorător.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu