Shirakawa –go!

20 ianuarie 2014

De Crăciun, am pornit către orășelul Shirakawa, în căutarea zăpezii. Situată în prefectura Gifu și înconjurată de munți, Shirakawa-go e o așezare care a fost înscrisă nu de mult în patrimoniul Unesco pentru arhitectura unică a caselor sale. Firește, o dată cu înscrierea pe lista Unesco, s-au înmulțit și turiștii, mulți dintre ei străini. În prezent, Shirakawa e una din cele mai vizitate locuri din Japonia de către străini. Nu mă mir, pentru că e un loc deosebit de frumos, care te lasă să vezi și să simți stilul de viață tradițional al celor care au trăit acolo. Accesul nu e deosebit de facil, pentru că nu poți ajunge cu trenul, de exemplu, însă e cu mult mai puțin dificil decât accesul la mănăstirile bucovinene. Noi ne-am cazat în Kanazawa, oraș la nordul prefecturii Gifu, și de acolo am pornit spre Shirakawa cu autobuzul. Într-o zi, poți vizita fără probleme așezarea (ultimul autobuz de întoarcere pleacă din Shirakawa pe la ora 4), asta dacă nu dorești să rămâi peste noapte în Shirakawa, pentru a te caza într-o pensiune în stilul arhitectonic Gassho. 

Înconjurat de munți, beneficiind de un acces dificil către orașele din împrejurimi și de un mediu nepropice cultivării orezului, Shirakawa (la fel ca și celelalte orășele în stil Gassho din împrejurimi) a dezvoltat o arhitectură unică și o comunitate cu un mod de viață specific. Acoperișul ascuțit al caselor, menit să facă față zăpezilor abundente și să acopere un spațiu îndeauns de larg pentru cultivarea viermilor de mătase, e caracteristic stilului arhitectonic Gassho, și nu poate fi întâlnit în alte zone ale Japoniei. 

Mi-am dorit să văd Shirakawa iarna, pentru că voiam să văd casele acoperite de zăpadă, voiam să văd rațiunea pentru care au fost construite astfel, și voiam să am ocazia să experimentez stilul de viață al oamenilor de aici în timpul iernii. Recunosc că mi-a fost frică să nu rămânem înzăpeziți pe drumul către așezare, dar am avut noroc de o pauză între ninsori, și am ajuns fără probleme. 

Câteva din casele în stil Gassho sunt deschise publicului, astfel încât poți vedea cum trăiau și încă mai trăiesc locuitorii lor: încăperile imense, reci, în mijlocul cărora se ținea aprins un foc pentru încălzire și prepararea mâncării; altarele budiste mari, deosebit de frumoase; ușile pictate, ustensilele de bucătărie folosite, îmbrăcămintea, baia, podul unde se creșteau viermii de mătase. Având un teren nepotrivit cultivării orezului, majoritatea locuitorilor acestor așezări se ocupau cu producerea de hârtie japoneză, nitrat de calciu pentru fabricarea prafului de pușcă și producerea de mătase. 

 Obiect în care erau depozitați viermii de mătase

Chiar la intrarea în oraș, poți vizita un muzeu în aer liber, unde case în stil Gassho au fost aduse din alte localități abandonate. Și aici poți vedea obiecte care au aparținut locuitorilor: îmbrăcăminte și încălțăminte, unelte, obiecte de bucătărie. 

 Îmbrăcăminte și încălțăminte expusă într-una din casele muzeu

Ne-am oprit într-una din case, unde am servit un fel de supă dulceagă din fasole și ceai de hrișcă, în fața unui foc uriaș din mijlocul încăperii. Îmi imaginam locuitorii acestor case imense, nedezlipiți de foc, așa ca noi, așteptând căldura primăverii și facerea mătăsii. Cam multă poezie pentru cât de prozaică trebuie să fi fost viața celor de aici. 

 Focul din mijlocul încăperii

Am luat un autobuz către vârful unui deal de unde se putea vedea toată așezarea. Acolo ne aștepta, extrem de vioaie, o fotografă: Let’s go, let’s go! Say Shirakawa-goooo! Vocea ei încă ne bântuie.