23 ianuarie 2015
Dimineață, ora 7:50. Trenurile vin pline. A
început o nouă zi. Pe peronul 2, unde opresc trenurile ce pleacă din Tokyo și
se îndreaptă spre Osaka, domnul de la speaker ne anunță că în curând trenul de
la 7:54 către Toyohashi va ajunge în gară.
Viața, și mai ales, sensul vieții acestui
domn în vârstă de vreo 50 (și ceva, probabil, sau poate mai mult, nu e
niciodată pripit să mai adaugi câțiva ani în estimarea vârstei unui japonez) de
ani, mă preocupă profund. În fiecare zi, fără excepție, domnul de pe peronul 2
ne anunță la megafon că trenul care va ajunge în gară în câteva momente, va fi
despărțit în două, vagoanele dinspre vest având destinația Toyohashi, iar cele
dinspre est, Okitsu. Seara, pe la ora 8, când mă întorc de la universitate,
vocea domnului de pe peronul 2, puțin răgușită, se aude din megafon.
Gările japoneze, ca, de fapt, mai toate
locurile publice japoneze, sunt poluate fonic de o mulțime de anunțuri: să avem
grijă când urcăm cu scările rulante, să avem grijă să pășim în interiorul
liniilor galbene pe peron, să avem grijă să ne poziționăm în dreptul numerelor
galbene 7-10, pentru că acolo, și numai acolo, vor opri vagoanele cu destinația
Okitsu. Anunțurile vin din speaker-e, unele înregistrate, altele repetate, ca o
poezie, de domnii cu megafoane de pe peron, altele pornesc din măruntaiele vreunui automat de cafea sau vreo scară rulantă.
Pe peronul 2, dimineața la ora 7:50, din
speaker-e se aude anunțul înregistrat ce ne explică, în mod repetat, în dreptul
căror numere trebuie să ne așezăm dacă dorim să purcedem spre Toyohashi, și în
dreptul căror numere, dacă destinația noastră este Okitsu. Firește, un astfel
de anunț politicos ar fi mai mult decât de ajuns, însă în societatea
supra-politicoasă, super-prevăzătoare japoneză, pe peronul 2 trebuie să existe
un domn care să repete anunțul, cu diverse variații de ton sau ordine a
cuvintelor, pentru ca nu cumva, nu cumva neatenții de noi să ne urcăm în
capătul de tren nepotrivit.
Mă așez, conștiincioasă, undeva în
apropiere de cifrele 7, privind domnii la costume și doamnele pe tocuri
verificându-și smartphone-urile, așezați exact în dreptul cifrelor, între
liniile verticale care desemnează cele două rânduri de așteptare. Numai eu sunt
în afara liniilor, și domnii la costum din spatele meu foșnesc, oarecum
nemulțumiți, că o gaijină ca mine nu stă în linie, și ei nu pot hotărî dacă
locul lor la urcarea în tren este înaintea mea sau după mine. Mie, uneori, pur
și simplu nu-mi place să mă așez între linii, la coadă, cum s-ar spune. Și nici
măcar n-am trăit în comunism. În stațiile japoneze, fie ele de tren sau de autobuz,
lumea se așază la coadă, între liniile albe desenate pe peron, și fiecare își așteaptă,
conștiincios, rândul să se urce în mijlocul de transport. Fără împingeri, fără
grabă, fără frustrări. Tot ce trebuie să faci este să te asezi între
liniile albe de pe peron.
Domnul cu megafonul de pe peronul 2 pare a
avea o experiență impresionantă în a livra anunțuri pentru călători. Aceleași anunțuri,
în fiecare zi, la aceeași oră, de dimineață până seara, în zile călduroase și
zile înghețate, în zile cu ploaie și zile însorite. Aceleași anunțuri, dar cu
mici variații de ton, de ordine, variații ce demonstrează că domnul de pe
peronul 2 are o vastă experiență și îndeajunsă încredere în cunoștințele sale
despre mersul trenurilor, încât nu mai este nevoit să repete anunțurile ca pe poezii,
așa cum fac tinerii și nepricepuții. A devenit maestru în anunțuri. Este maestrul
mersului trenurilor care opresc la peronul 2.
În fiecare dimineață, la plecare, și în
fiecare seară, la întoarcere, vocea maestrului ne întâmpină în gară, în timp ce
responsabilii cu curățenia gării și peroanelor dau cu aspiratorul. Da, gările
japoneze se mențin curate cu ajutorul aspiratorului. Un aspirator micuț, de
buzunar, care nu ar face față mizeriei de la mine din cameră, dar care adună
conștiincios orice fir de păr și orice fir de praf căzut printre scări, de la
ultima curățenie de acum 30 de minute.
Gările japoneze se mișcă în mod eficient,
pentru că toți lucrătorii își fac treaba așa cum li se cere, de la cei care dau
cu aspiratorașul, la cei care fac anunțuri la megafon și la conducătorii de
tren care, deși neauziți și, deseori, nebăgați în seamă, ne anunță la fiecare
semafor că: Semaforul e allright! și
că: Pornim trenul!
Scriu si eu ca japonezii aia. Tocmai am inceput sa scriu un comentariu. Pornesc. Ai oferit, Claudia, o descriere interesanta a unei gari din Japonia, cu forfota si exactitatea ei "nemteasca". Opresc comentariu!!!! :)
RăspundețiȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergeremultumesc pentru comentariu. am incheiat comentariul.
RăspundețiȘtergereVai, tata, dar sa-i auzi pe indivizii care se ocupa de anunțurile din tren! Am uitat sa-i menționez. Nu numai conducătorul trenului vorbește in timp ce conduce, dar mai exista un individ la coada trenului, care face anunțuri. Si săracul om, la fiecare stație, se da jos din tren si zice: am oprit in stația x. Peronul e allright. Deschid ușile. Suntem in stația x si e ora y. Timpul este allright. Coborârea si urcarea in tren s-au finalizat. Închidem ușile! Atenție, se închid ușile! (Anunț pt cei de pe peron) -atenție, se închid ușile! (Anunț pt cei din tren) individul fluiera de trei ori, dupa care inchide ușile. Pornim trenul! Si face chestia asta in fiecare stație. Sunt vreo 20 de stații din hamamatsu pana in shizuoka!
RăspundețiȘtergere