Viața la țară

3 decembrie 2014 

Fiindcă nu m-am putut bucura de confortul căminului pentru străini decât pentru un an, în octombrie am fost nevoită sa ma mut. Și m-am mutat la țară. Nu m-as fi așteptat să experimentez viața la țară tocmai în Japonia, dar se pare ca nu m-am așteptat la multe venind aici. 

Firește, glumesc. Nu locuiesc chiar la țară. Locuiesc într-un cartier, sa îi spunem, rezidențial, din cel mai mare oras al prefecturii Shizuoka, orașul Hamamatsu. 

Orașul Hamamatsu este un oras bogat, sau cel puțin asa se presupune. Este un oras în care cele mai mari firme japoneze își au fabricile. Este un oras internațional, cu o comunitate impresionantă de Brazilieni, pe lângă multe alte naționalități. Este și un oras cu mulți agricultori. Are o gară cu clădiri înalte, un castel și un campus al universității de stat. Și multe câmpuri de orez.

În acest oras, pe lângă zonele centrale, se întind mari zone rezidențiale, cu multe câmpuri de orez, firește, un supermarket gigant, eventual o scoala primară și un autobuz care trece din jumate în jumate de oră. Cam asta-i. Într-o astfel de zona m-am mutat.

Oamenii care locuiesc în zonele astea sunt în general oameni după o anumită vârstă, cu un loc stabil de muncă în vreo firmă, cu copii de școală primară sau gimnazială sau de liceu, și cu una sau mai multe mașini personale. Pentru că fără o mașină nu te poti mișca pe aici. 

Pană la cel mai apropiat supermarket, îmi ia cel puțin jumătate de ora de mers printre câmpurile de orez. Aș putea sa iau autobuzul, dacă ar trece ceva mai des decât la fiecare 2-3 ore. Pană la gară, îmi ia 45 de minute cu autobuzul care trece din jumate în jumate de oră, și mă costă 450 de yeni. Mai este posibilitatea să iau trenul local ca să ajung la gară, însa pana la cea mai apropiată stație fac 30 de minute pe bicicleta. Apoi 16 minute cu trenul. Si de la gara, 1 ora 15 minute pana in Shizuoka. Si de acolo 30 de minute cu bicicleta pana la universitate. Da, oare ce mi-a trecut prin cap mutându-ma aici? Dar măcar ma pot bucura din plin de priveliștea verde. 

Partea buna este ca e liniște. E soare. Nu sunt clădiri înalte care sa blocheze lumina. Pot sa imi cresc busuiocul si pătrunjelul liniștita. Deși in prezent atat busuiocul, cat si pătrunjelul, sunt pe moarte. Iar rozmarinul are deficiente de dezvoltare. Presupun ca e din cauza frigului. Dacă privesc pe geam, nu vad prea multe fire electrice. Rareori vezi oameni pe drum. Lumea e la munca. Iar seara e acasa. Cand întâlnești pe cineva pe strada, te saluta. Dacă asta nu înseamnă ca locuiesc la tara, atunci nu stiu ce ar putea. 

Asta e priveliștea de pe balcon.