Pura bunătate japoneza fata de un necunoscut

22 Noiembrie 2014 

Recunosc ca a trecut un an si eu inca nu am reușit sa înțeleg sufletul japonez. Inca nu stiu cum funcționează si cum sa ajung la tremurul sau real, cel ascuns sub multele fete, rolul sociale si norme culturale. Am reușit in schimb sa recunosc pura bunătate dintr-un act catre un necunoscut. Si asta mi-a adus bucuria de a putea trai printre ei, chiar dacă nu ii înțeleg si sufletele noastre vibrează pe alte unde. 

Imi amintesc ziua in care, încercând sa imi scot bicicleta din încurcătura de biciclete din parcarea universității, am reușit sa dărâm tot rândul de vreo 10 biciclete. Inca încurcata in propria-mi bicicleta pe care nu reușeam sa o stabilizez pentru a putea ridica celelalte biciclete căzute, un băiat si o fata pe care nu-i cunoșteam si care se aflau prin preajma au început sa ridice bicicletele pe care le dărâmasem, fara sa spună nimic. Pana ce mi-am stabilizat bicicleta, cei doi necunoscuți aranjasera toate bicicletele in ordine. Le-am mulțumit călduros. Nu mi-au răspuns. 

Intr-o alta zi, la cantina universității, așteptam la rând sa imi iau niste ceai. Fata dinaintea mea umplea vreo 3 căni, probabil pentru colegele de la masa. Vazandu-ma ca astept, mi-a întins o cana cu ceai pe care tocmai o umpluse. I-am mulțumit călduros. Nu mi-a răspuns.

Ieri mi-am dus la reparat bicicleta a carei roata din spate făcuse pana. Nenea de la magazin mi-a zis ca ma costa 1500 de Yeni. Ieftin, m-am gândit. Nu voiam oricum sa plătesc prea mult pe o bicicleta veche, fara frâna din fata. Cu vreo 5000 de Yeni as fi putut sa imi cumpăr o bicicleta cu roti umflate si frâne funcționale second-hand. Am lăsat bicicleta in grija lui nenea. Cand m-am intors de la universitate, bicicleta era gata, cauciucurile bine umflate si frâna din fata, funcțională. Nenea mi-a zis, ca printre altele: ti-am reparat si frâna din fata, ca era stricata. E periculos sa mergi numai cu frâna din spate. Nu mi-a cerut bani in plus. I-am mulțumit călduros. Nici nu credeam ca frâna poate fi reparata. Mi-a multumit si el, profesional. Adevarul e ca suferisem mult din cauza frânei din spate, care scotea un horcăit înfiorător de fiecare data. 

Si fara legătura cu tema principala a acestei note, dându-mi seama câta bucurie mi-a facut nenea reparandu-mi bicicleta cu care ma chinuisem atat, am meditat la nivelul de contribuție socială a diverselor meserii. Un nene care știe sa repare biciclete poate atât de ușor sa bucure un client, si sa-i faca viața mai ușoară. Dar eu, cu cei 6 ani de studiu universitar, cu toate cunoștințele mele de statistica, cu toate analizele mele de cale si cu toate proiectele mele de cercetare interculturala, nu pot contribui nici măcar la bunăstarea unei vrăbii. Si ma întreb pe unde am greșit...?