22 octombrie 2014
M-am întrebat în timp ce gîndeam nota asta de
ce oare vreau să scriu despre cărți când ar fi mai bine (și mai potrivit pentru
un jurnal) să scriu despre ceea ce fac. Concluzia a fost că nu fac mai nimic,
și oricum, chiar dacă fac ceva, ceea ce fac este cu mult mai puțin interesant
decât ce au scris Endo și Akutagawa. Plus că, în prezent, am reușit să
redescopăr plăcerea adevărată a cititului, cititul ca enjoyment. Asta deoarece
am renunțat, umilă, la a încerca să citesc în japoneză, ceea ce a transformat, de-odată,
lectura ca frustrare în lectură ca plăcere. End of story.
În timp ce citeam Tăcere, m-am întrebat dacă
Endo știe să scrie ca un japonez sau catolicismul și experiențele de prin Franța
i-au furat sensibilitatea japoneză. Ei bine, am citit zilele astea un alt roman
de-al lui, Vulcanul (s-a potrivit bine după recenta erupție a muntelui Ontake),
și m-am liniștit. Endo e japonez, până la urmă. Însă problematica incompatibilității
creștinismului cu tradiția și spiritualitatea japoneză rămâne ca temă centrală
și în acest roman. Din nou apare o figură a unui preot (de data asta francez)
apostat, care s-a lăsat de treabă, cum s-ar spune, pentru că în Japonia,
creștinismul nu merge. Și argumentul său principal este că japonezii nu au
conceptul de păcat. Ceea ce este interesant și demn de cercetat mai în
profunzime.
După care am dat peste o cărțulie veselă a
lui Akutagawa. Se numește Kappa, și a fost catalogată în diverse feluri, de la
carte pentru copii la critică profundă a societății japoneze. Cartea e povestea
unui individ instituționalizat care pretinde că a călătorit în Kappaland, adică
lumea creaturii verzulii din folclorul japonez care trăiește pe lângă ape (sau poate
o știți ca mascota lanțului de kaiten-zushi Kappazushi). Cartea a fost scrisă
înaintea sinuciderii lui Akutagawa (pusă pe seama diverselor tulburări psihice
de care-ar fi suferit). Se pare că pe la sfârșitul vieții, halucinațiile și
depresia au devenit insuportabile. Akutagawa se temuse să nu fi moștenit
schizofrenia mamei sale. Se pare că mulți specialiști și-au dat cu părerea după
moartea sa cu privire la starea sănătății sale mintale, punând halucinațiile și
obsesiile de care-ar fi suferit pe seama unei posibile schizofrenii.
E o povestioară plină de umor (mai degrabă negru) care descrie o lume unde totul este altfel sau invers decât în lumea oamenilor. Spre exemplu, kappii care își pierd locul de muncă sunt uciși iar carnea lor oferită spre vînzare. Firește, ce mai memorabil episod este cel care descrie nașterea în Kappaland. Când sosește clipa nașterii, tatăl-kappa are o discuție cu fătul din burta mamei-kappa, discuție în care îl/o întreabă dacă vrea sau nu să fie născut/ă. Și fătul are drept de decizie. Nu e minunat? Copilul-gata-de-născut a lui Bag, kappa care îl condusese pe pacientul narator în Kappaland, refuză: Nu vreau să fiu născut. În primul rînd, gîndul la toate lucrurile pe care le voi moșteni de la tata – numai nebunia e destul de nasoală, mă face să tremur.
Endo Shusaku - Volcano, translated by Richard A. Schuchert, Tuttle Publishing, 2002
Akutagawa Ryunosuke - Kappa, translated by geoffrey Bownas, Tuttle Publishing, 2000
Sa pui, Claudia, și coordonatele cărții, titlul in engleza si editura. Sa pot cauta și eu cartile pe care le citesti. Și astfel să ne confruntăm lecturile.
RăspundețiȘtergere