23 martie 2014
Astăzi a fost ceremonia de absolvire a
universității Shizuoka. În prima parte a ceremoniei, toți absolvenții (de la
toate facultățile și masterele) s-au adunat, festiv, într-o sală de spectacole
imensă. Oare câți să fi fost? 500? Mai mult, mai puțin? Nu mi s-au părut foarte
mulți. Erau îndeajuns de puțini cât să intre într-o sală de spectacole.
Ca și în cazul altor mari evenimente și "treceri",
cum ar fi majoratul, se observă aceeași anomalie vestimentară: fetele sunt
îmbrăcate în kimono, foarte colorate și decorate ca un pom de Crăciun, iar băieții
sunt la costum. Se pare că genul feminin se străduiește foarte tare să păstreze
câteva ocazii în care să se mai bucure de frumusețea kimonoului. Bărbații au
renunțat definitiv la îmbrăcămintea tradițională. Ok, din când în când, mai
apare câte un rătăcit în hakama (varianta bărbătească a kimonoului), dar este
imediat catalogat ca bad boy. A fost interesant să văd și două coreence
îmbrăcate în costumul tradițional corean. Cu fustele alea imense, le era tare
greu să treacă printre rânduri.
Ceremonia a început cu un recital al
orchestrei universității. Orchestra e formată din studenți de la facultatea de
educație, cu specializarea muzică, dar și studenți de pe la alte facultăți,
care studiază un instrument în particular. Spun asta pentru că orchestra e de-a
dreptul profesionistă.
Apoi a urmat ceremonia propriu zisă, cu
discursurile rectorului și oferirea de diplome reprezentanților facultăților,
precum și oferirea de premii studenților cu rezultate deosebite. Asistarea la
această ceremonia mi-a întărit convingerea că japonezilor le plac teribil
chestiile oficiale și înțepate.
(Una dintre puținele domnișoare care nu purtau kimono. De observat steagul României)
Fiecare reprezentant care urca pe scenă
avea de făcut următorul parcurs: urcarea pe scenă pe scara din dreapta,
deplasare până în fața rectorului, privitul rectorului în ochi, poziționarea
corpului spre dreapta, plecăciune către oficialii din dreapta (care și ei, de
pe scaun, fac o mică plecăciune de răspuns), întors corpul spre mijloc, privit
rectorul în ochi, poziționarea corpului spre stânga, plecăciune către
oficialitățile din stânga (asemeni, plecăciune), întors corpul spre mijloc,
privit rectorul în ochi, plecăciune către rector (rectorul răspunde), un pas în
față spre masa rectorului, primire diplomă or whatever, un pas în spate,
plecăciune către rector (răspunde), întors către stânga, plecăciune către
oficialitățile din stânga (răspuns), întors spre mijloc, privit rector, întors
spre dreapta, plecăciune către oficialitățile din dreapta (răspuns), întors
mijloc, privit rector, coborâre de pe scenă pe scara din stânga. Of, ce
obositor e doar să îmi amintesc!
A mai fost un moment drăguț atunci când
reprezentanta studenților a citit o scrisoare de mulțumire adresată de către
absolvenți profesorilor. Și ea a făcut aceeași suită de plecăciuni, după care
s-a poziționat în fața rectorului (cu spatele la public), și a citit o
compunere lungă, ceva cu flori de cireși și culoare, și cu transformarea
naturii și a omului, chestii de alea de absolvire, dar în stil japonez. Mi s-a
părut interesant cum stătea cu spatele la public, citind o (lungă) compunere în
fața rectorului. Parcă ar fi fost scoasă la tablă. Și adaug un detaliu pe care
l-am observat: se pare că în societatea japoneză, a sta cu spatele la cineva nu
e foarte nepoliticos. Altfel nu aș înțelege de ce mi se întâmplă atât de des să
văd spatele altora.
După prima parte a ceremoniei, absolvenții
au fost împărțiți pe facultăți în diverse săli, și fiecare absolvent a fost
strigat pe scenă și a primit diploma de absolvire și toate celelalte hârtii. A
urmat petrecerea la un hotel și băuta cu colegii, dar cum nu am fost de față,
nu pot spune ce s-a întâmplat pe acolo.
Și cum nu exisă robe și toci (oare care e
pluralul de la tocă??), nimeni nu a aruncat cu toca în aer, deși câțiva
studenți au fost aruncați ei înșiși în aer de către colegi și prieteni.
În concluzie, felicitări pentru absolvire!
The end.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu