Okinawa – partea însorită

1 septembrie 2014

Acum, fiindcă am început prin a descrie partea întunecată a insulei Okinawa, asta nu înseamnă că n-am descoperit și partea ei luminoasă sau că partea luminoasă ar fi mai prejos. Okinawa este frumoasă, dureros de frumoasă. Mai precis, marea Okinawei e dureros de frumoasă. Apele transparente, albastru-turquoise, calde și puțin adânci, cu nisip alb și corali alb-rozii. Plajele alb-gălbui, pline de scoici imense și scheleți de corali. Peștii albaștri, peștii galbeni striați, peștii roz care înoată aproape de mal. Apele limpezi și liniștite, fără valuri. Lumina orbitoare, care face totul să strălucească în alb.

Deși prima zi a plouat, începând de a doua zi au urmat câteva zile călduroase și însorite. Firește, vremea tropicală e imprevizibilă și s-a întâmplat deseori să se înnoreze brusc sau să plouă cu găleata pentru vreo 10 minute ca mai apoi să se însenineze și cerul să apară fără niciun nor. 

Fideli excursiei extra-econoame, am căutat plajele cu parcări fără plată și intrare fără plată. Mai bine zis, plajele nesupravegheate și lipsite de facilități. Mai bine zis, plajele abandonate. Și nu pot spune că a fost greu să le găsim. Okinawa e o insulă, deci e înconjurată de ape, și, spre fericirea noastră și a tuturor, de plaje. Bineînțeles, există și o mulțime de plaje luxoase, administrate de hoteluri sau alte entități, unde parcarea se plătește, intrarea se plătește, dușurile se plătesc, dar în schimb plaja e curățată de alge, toaletele sunt curățate zilnic, oameni sunt o mulțime, există salvamari, radio pe plajă, terase, și atmosfera aceea de a fi la mare. 

Am preferat însă alternativa fără plată, și nu cred că am greșit. Ok, a luat ceva timp să găsim plajele, pentru că, nefiind administrate, nu erau nici trecute pe vreun ghid turistic. În schimb, dacă intrai cu mașina pe niște drumuri strâmte și părăsite care duceau spre mare, aveai o mare șansă să dai peste o plajă abandonată.

Fiindcă ploua, în prima zi ne-am îndreptat spre acvariul Chuuraumi, un acvariu de dimensiuni impresionante unde poți vedea viața marină a Okinawei, inclusiv specimene gigantice de rechini. 

(Acvariul Chuuraumi)

Prima plajă la care ne-am oprit a fost cea de pe insula Kouri, una din multele insulițe legate de insula principală a Okinawei printr-un pod ce se întinde deasupra apelor transparente. Plaja nu era părăsită, însă nici foarte aglomerată. Am putut parca gratis într-o michi no eki (gară a șoselei), foarte aproape de plajă. Plaja se întindea chiar la baza podului. Am ajuns noaptea, așa că nu ne-am putut bucura de frumusețea apelor turquoise decât a doua zi. 

 (Plaja și podul către insula Kouri)

Noaptea am sărbătorit făcând un grătar improvizat. Am cumpărat de la un 100 en shop cărbuni, și un grătar de metal (pur și simplu, un grătar de metal, adică un obiect de formă dreptunghiulară, format din fire de metal așezate în cruce). Noaptea, lângă plajă, pe drum, am adunat câteva pietre ca să susținem grătarul și, luminând locul cu o lanternă de buzunar, am prăjit niște carne cumpărată dintr-un supermarket. Improvizație reușită. Partea dificilă a fost dușul. Contra a 100 de yeni, puteai să te bucuri de 1 minut și 30 de secunde de apă rece la duș. Experiența m-a făcut să înțeleg că eu nu mă pot spăla într-un minut și 30 de secunde. Și având în vedere că într-un minut se consumă 12 litri de apă, asta înseamnă că, de fiecare dată când fac duș, consum mai mult de 18 litri de apă. Câtă irosire. Când te gândești la copiii din Africa! Ok, doar o constatare de moment care nu mi-a schimbat în vreun fel obiceiurile neecologice. Constatare urmată de distracția de a găsi soluții pentru a clăti tot săpunul de pe mine fără a mai plăti o dată dușul. 

A doua zi am ajuns pe o plajă administrată bine (în concluzie, am plătit parcarea), de pe insula Sesoko, altă insuliță apropiată celei principale. În schimbul banilor pe parcare, ne-am putut bucura de peștii colorați care înotau în mare. De data asta, plaja era plină de turiști, existau salvamari, și locul unde se putea înota era împrejmuit, am aflat, pentru apărarea coralilor. Fiindcă nu am putut rămâne acolo peste noapte (plaja închizându-se la ora 5), am căutat o altă plajă, și, din greșeală, am descoperit una de-a dreptul abandonată, însă având toate facilitățile, în apropiere de orașul Kin. Nu era nimeni acolo, în schimb, exista baie cu dușuri (gratis), mese cu scaune, iar plaja era plină de scoici imense (încă regret că nu mi-am însușit vreuna). 

(Plaja de pe insula Sesoko)

 

A urmat vizitarea insulelor Henza, Miyagi, Ikei și Hamahiga, și ele legate de insula principală printr-un lung pod. Aici am discutat cu bătrânul care revenise după pensionare din Osaka (pe insula Ikei să fi fost?). Tot într-una din aceste insule, am uitat însă unde, am descoperit o altă plajă abandonată, unde doar câțiva turiști se bucurau de apele transparente, lipsite de valuri și calde ca o baie caldă. 

În ultimele zile, am vizita muzeul păcii și faimosul palat Shuri, un amestec interesant de influențe chineze, japoneze și specifice regatului Ryukyu. 

 

Cu toate astea, dincolo de singurătatea și tristețea orașelor, de faima palatului Shuri și impresionanta colecție de vietăți marine a acvariului Chuuraumi, în suflet mi-au rămas liniștea plajei părăsite de lângă orașul Kin și apele calde și line ale plaje de pe una din insulițele estice.