Tenryuu

16 septembrie 2014

Sâmbătă, o plimbare prin Tenryuu, un orășel din nord-estul orașului Hamamatsu, s-a dovedit a fi plină de descoperiri. Dulciurile japoneze ce aduceau aminte unora de copilărie ne-au făcut să ne oprim în fața unui magazinaș de pe marginea drumului.

 (Interiorul magazinului) 

De acolo, am fost ademeniți înauntru de o doamnă veselă, cu mult chef de vorbă. Ne-a invitat în magazin, arătându-ne obiecte vechi japoneze și punându-ne să ghicim la ce foloseau (evident, eu aveam cel mai redus procent de răspunsuri corecte). 

(Interior - Instrumentul de metal cu coadă din dreapta, dar și cel din stânga, era folosit la călcarea rufelor. Pe masă, în partea stângă, o pipă)

 (Un vechi radio. Lângă radio, în partea stângă, niște cutii cu doctorii. Farmaciștii ofereau astfel de cutii pline cu diverse medicamente fiecărei gospodării. După o perioadă, farmacistul se întorcea, iar familia era nevoită să plătească doar doctoriile pe care le folosise între timp. Doamna ne-a explicat că bunica ei mai lua câte o pastilă, două, chiar dacă n-avea nevoie, pentru că farmacistul se deranja să vină până la ei acasă, și s-ar fi simțit prost să nu-i ofere niciun ban)

(O veche mașină de spălat. În spate, un lighean cu o placă de spălat manual și o pompă de scos apă)

Ne-a condus apoi în hambarul casei (nu am găsit un nume mai potrivit pentru clădirea tradițională construită pentru depozitarea diverselor lucruri), reamenajat ca expoziție de obiecte din perioada Showa (1926-1989). 

Doamna ne-a explicat că, probabil, magazinul pe care îl transformaseră într-un fel de muzeu fusese, în trecut, un magazin de kimonouri. Depozitul se închidea cu o serie de vreo 6 uși, dintre care cea exterioară, deosebit de groasă. De ce credeți că era nevoie de atâtea uși? ne-a întrebat ea. Eu m-am gândit la hoți (ce tipic). Yoshihiro a glumit că era vreo metodă de protecție împotriva frigului. Doamna ne-a explicat că era, de fapt, o metodă de protecție împotriva incendiilor... Ceea ce are sens – cladiri de lemn, incendii dese, kimonouri scumpe. 

În camerele amenajate în pod, doamna ne-a arătat niște hârtie tradițională japoneză hand-made de un bătrân din oraș. M-a atras textura interesantă, oferită de combinațiile neobișnuite de plante folosite. Un tip de hârtie îndrăgit de artiștii de prin oraș.

 (Colecția de hârtie tradițională) 

În altă cameră, o expoziție de cărți poștale pictate de artiști locali. În alta, expoziția lucrărilor unei pictorițe din vecini. 

(O carte poștală lucrată pe hârtie tradițională)

Doamna ne-a explicat că face parte dintr-un NPO, că se ocupă cu promovarea culturii tradiționale japoneze, artiștilor locali și orașului Tenryuu. Organizează diverse workshop-uri, următorul fiind unul de împachetare a lucrurilor în hârtie (cică există diverse reguli de împachetare, împachetarea într-un fel putând fi aducătoare de noroc sau ghinion). Îl va ține o altă artistă locală. Doamna se ocupă doar de organizare. De adunarea oamenilor. De promovarea magazinașului și a obiectelor la vânzare. E chiar și ghid turistic în localitate. Pentru că vrea să facă localitatea, arta și cultura tradițională, știute. Chiar și peste graniță. 

(Împachetarea în hârtie a diverselor obiecte)

Se numesc Genki no Satoyama. Au și pagină de facebook. ;)