Noh

16 iunie 2014

În spiritul urmăririi distracțiilor gratis, duminică am asistat la un concurs de Noh. Câteva ansambluri/cluburi/companii de noh din prefectura Shizuoka s-au adunat și au prezentat o suită de piese unii altora și pentru cei 4-5 adevărați spectatori. 

După cum bine îmi reamintește de fiecare dată tata, eu habar nu am de arta și tradiția japoneză, așa că am vizionat cele câteva piese cu toată puterea de concentrare și cu toată dorința de înțelegere pe care le are un om care nu știe absolut nimic despre noh. Yoshihiro, care știe la fel de multe ca și mine (și pentru care era prima vizionare de noh in his life), a renunțat după primele 5 minute. 

 (Un moment din Fujito - femeile bat in taiko, in timp ce barbatii recita)

După această primă experiență, cunoștințele mele despre noh s-au înmulțit considerabil. Din ceea ce am putut vedea în aceea oră jumătate cât am rezistat, am putut trage următoarele concluzii:

-Noh este o formă de artă practicată de oameni în vârstă, pentru oameni în vârstă. În sală, în afară de noi 2, nu existau persoane sub 50 de ani. Am avut senzația că asist la ceva pe cale de dispariție. 

-Noh e un fel de recitare cântată. Actorii recită niște povești (deseori citindu-le de-a dreptul de pe o cărticică plasată pe niște scăunele scunde, în fața lor), cântându-le cam așa cum cântă preoții slujba. Am înțeles doar vreo 3-4 cuvinte din ceea ce spuneau, iar Yoshihiro a spus că a înțeles cam la fel de mult. Am avut senzația că ascult operă. Citind astăzi mai multe pe internet despre noh, am realizat că și alții numesc teatrul noh opera japoneză. 

-În afară de recitat, se petrec foarte puține lucruri pe scenă. Printre celelalte lucruri care s-au petrecut, pot enumera un pasaj în care câteva doamne au bătut la niște taiko micuțe (tobă tradițională japoneză), și câteva pasaje în care personajul central (shite) executa un fel de dans minimalist, exprimând ceea ce corul din spate (și indivizii ăștia au diverse titluri, gen waki, shite-tsure și waki-tsure, dar încă nu pot să îi deosebesc) recita cântând. 

-Recuzita e și ea minimalistă. Se folosesc niște scaune scunde pe care sunt plasate cărticelele cu povestea de recitat, iar toți actorii au evantaie pe care le folosesc sau nu (de cele mai multe ori, nu). Nimeni nu a folosit măști, deși în teatrul noh se folosesc uneori, mai ales de către actorii în rolul principale, sau de actorii care interpretează roluri de femei. 

-Evantaiul e un must-have. Shite îl folosesc în timp ce dansează, iar uneori mi se pare că îl folosesc pe post de armă. Ceilalți indivizi de pe scenă care nu folosesc evantaiul, îl țin lângă trup, iar la sfârșitul piesei, îl pun la brâu, anunțând ieșirea din scenă. În afară de shite care dansează, toți ceilalți stau în genunchi, mișcându-se doar cât să dea pagina. 

-Mișcarea pe scenă se face plutitor, alunecos. Actorii în rolul principal (shite) pășesc ca în dansurile standard, punând mai întâi călcâiul pe podea, într-o mișcare lină și nivelată. Îmi puteam imagina niște păpuși care se mișcă pe roți. Din când în când, lovesc cu piciorul în podea, exprimând diverse simțăminte. Doar actorii în rolul principal deschid evantaiul și îl folosesc în dansul lor. 

-La sfârșitul piesei actorii nu fac plecăciuni. 

-Cuvântul omoshiroi (interesant, amuzant) se folosește de multe ori. 

În completarea acestor concluzii personale, câteva adaugiri: noh (能) înseamnă talent, îndemânare, în limba japoneză. Noh e o formă dramatică tradițională japoneză, ce a început prin secolele 13-14, și care diferă de teatrul Kabuki prin simplitate. Există două mari tipuri de piese, genzai noh (poveste care se petrece în prezent) și mugen noh (povești ce includ viziuni, vise), iar poveștile se împart în 5 categorii (zeu, bărbat, femeie, femeie-nebună, demon) după rolul principal. Există câteva mari tipuri de roluri în noh: rolul principal (shite), rolul secundar (waki), companionii (tsure), muzicienii (hayashi). Inițial, noh se juca pe o scenă în aer liber. Acum, în teatre, se păstrează deschiderea dintre scenă și public, nefolosindu-se cortine. Pe peretele din spatele scenei este pictat un pin. În prezent, se joacă în jur de 200 de piese de noh în Japonia. Pe scurt, cam asta-i. Promit că voi mai face cercetări.