Chikan ni au

6 iunie 2014

Pentru că nu-mi trecea prin minte o traducere inteligentă a fenomenului atât de japonez numit Chikan ni au, am căutat pe internet o traducere bună, și nu am găsit decât pe aceasta:

Chikan ni au = a întâlni un molestator

Cum traducerea este prea puțin explicită, am făcut căutări mai laborioase, și am dat peste acest articol foarte la obiect: http://uncyclopedia.wikia.com/wiki/Chikan,　dar scris la mișto, ce descrie perfect fenomenul și protagoniștii. 

Pe scurt, chikan se referă la indivizii care ating, cu intenție, dar ca din întâmplare, diverse părți ale corpurilor fetelor și tinerilor, de obicei în trenuri aglomerate. Sunt raportate numeroase astfel de molestări, în care molestatorii sunt prinși și supuși oprobiului public (cred totuși că, în funcție de gravitate sau de puterea de convingere a victimei, perverșii ajung la pârnaie sau plătesc niște amenzi serioase). Din păcate, majoritatea cazurilor sunt trecute sub tăcere. Cu toate astea, media și afișele de prin locurile publice aduc aminte faptul că Chikan este un fenomen răspândit și că oamenii legii fac tot ce le stă în putință să-i reducă dimensiunile. Pe sub poduri, pe lângă căminele de băieți ale universității și prin locuri mai întunecate, pancarde care avertizează femeile de posibilitatea de a întâlni un chikan sunt numeroase: Atenție la Chikani! De asemenea, la orele de vârf ale zilei, trenurile au compartimente special dedicate femeilor. 

 (Ăsta este semnul care indică locul unde se va opri compartimentul dedicat femeilor)

Într-o astfel de societate în care posibilitatea de a te întâlni cu un pervers pare deosebit de mare, nu te-ai gândi niciodată că ai putea deveni ținta unuia. Adică, e așa un clișeu, încât pare imposibil.

Ei bine, am reușit performanța de a mă întâlni cu un chikan. Număr aceasta printre fenomenele specific japoneze pe care trebuie să le experimentezi măcar o dată ca să poți spune cu mândrie că ai trăit în Japonia. 

Cum ploua afară și nu puteam merge cu bicicleta la universitate, am ales să merg cu autobuzul. La întoarcere, m-am așezat pe un scaun de la geam, lângă mine așezându-se o colegă de la clubul de dans. În timp ce vorbeam noi două, simt că geanta pe care o așezasem alături de mine, spre geam, se mișcă. Hmm, ciudat... Mai vorbim puțin, și am aceeași senzație ciudată că ceva se mișcă pe la spatele meu... Ei, doar nu se poate să fie tipul de pe scaunul din spate! Cu simțurile ascuțite, continui discuția, și la următoarea atingere, mă întorc rapid, și văd mâna tipului din spate întinsă pe lângă scaunul meu, către mine. AHA! Tipul s-a făcut că urgent că e căzut într-un somn profund.

 –Există un tip suspect în spatele meu! am vociferat.

Colega mea l-a inspectat puțin, dar nu a reușit să găsească nimic suspcios la el:

-Pare că doarme. 

Până la sfârșitul călătoriei, suspectul nu a mai făcut nicio mișcare, continuând să se prefacă somnolent. 

Cred că e un student de la universitate, pentru că s-a urcat odată cu noi. Avea o față normală și niște haine normale. Părea foarte tânăr. Când am ajuns la destinație, a ieșit din autobuz fugind.

Am încercat din răsputeri să îi rețin moaca, dar mă tem că imaginea lui se va amesteca în memorie cu imaginile multor altor tineri japonezi cu o față normală.