marți, 8 noiembrie 2016

Karoshi, sau cum se moare în Japonia de la prea multă muncă



De mult am vrut să scriu două vorbe, trei, despre cum se muncește în Japonia. Știm că japonezii sunt muncitori tare, că stau peste program cât este nevoie, și uneori, cât nu, și că au inventat conceptul de karoshi, care înseamnă moarte cauzată de exces de muncă (da, sunt cercetări pe asta, dați un search pe Google Scholar). Dar parcă totul sună fantasmagoric, așa ca o poveste cu samurai, și tare greu îți mai vine să crezi că cineva ar putea să aleagă să se sinucidă pentru că este suprasolicitat la muncă. Dar se mai întâmplă, și în Japonia, se mai întâmplă mai des.
Zilele astea e o mare forfotă legată de un incident la firma Dentsu, care nu e o firmă de pe aici pe acolo, e o mega companie de advertising și relații publice cu aproape 50 000 de angajați, dacă ceea ce scrie Wikipedia e pe bune. Anul trecut, o proaspăt angajată a firmei s-a sinucis, și recent, guvernul japonez a recunoscut moartea ei ca fiind karoshi. În consecință, zilele astea sediile firmei au fost cercetate în amănunt de către autorități, suspectat fiind faptul că la firmă se încalcă cam des legislația cu privire la numărul de ore suplimentare făcute de angajați. În prezent, limita de karoshi ar fi de 80 de ore suplimentare pe lună. Prin nu știu ce metode (că înregistrările de la firmă firește că nu sunt reale), s-a stabilit că fata care s-a sinucis ar fi făcut vreo 100 de ore suplimentare într-una din lunile de dinainte să se sinucidă, așa că moartea ei a fost considerată karoshi, și familia ei a primit o compensație.  
Firește, n-ai de unde să știi cât a muncit săraca fată, ce i-au spus superiorii, ce i-a trecut prin cap când a hotărât să se sinucidă. Dacă te bazezi pe ce scrie pe internet și prin ziare, fata intrase ca proaspăt absolventă (a universității Tokyo, care e numărul 1 în Japonia), în aprilie, și de prin octombrie, numărul de ore suplimentare făcute sărise mult de limita acceptată de firmă, care era de (doar) 70 de ore pe lună. Se pare că superiorii îi spuseseră să înregistreze numărul de ore suplimentare sub pragul de 70 de ore, așa că fata înregistrase ceva de genul 69,5 și tot așa, în ultimele 2-3 luni înainte să se sinucidă în decembrie. Scrisese pe rețelele sociale că stă la servici 20 de ore într-o zi, că nu doarme mai mult de două ore pe noapte, că nu mai are nicio dorință în afară de a dormi, că șeful îi spune că orele suplimentare făcute de ea sunt fără sens și o pierdere pentru firmă, că e incapabilă. Atunci când privești totul din exterior și nu cunoști prea bine societatea japoneză, e ușor să spui că ar fi fost mult mai simplu să demisioneze. Însă societatea japoneză poate foarte bine să facă o tânără de 24 de ani să piardă orice dorință de a trăi, și să vadă sinuciderea ca fiind cea mai înțeleaptă idee.
De când îi caută pe ăștia de la Dentsu prin condică, boșii au hotărât că pentru a limita orele suplimentare ale angajaților, luminile firmei se vor stinge la ora 22. Și la televizor se arată spectacolul stingerii luminilor de la firma Dentsu la ora 10 seara, mai ceva ca de Crăciun. Exact așa cum limita de ore suplimentare pe lună îi oprește pe angajați să lucreze mai mult de 70, așa o să îi oprească stingerea luminilor să continue să lucreze la calculator. Bună idee.
Poate nu m-ar fi impresionat prea tare stirea asta și cazul ăsta, dacă nu aș fi experimentat în ultima vreme (din fericire, indirect), ce înseamnă să fii proaspăt absolvent într-o firmă și cum se fac orele suplimentare, pe aici, prin Giapan. Recunosc, nu trebuie generalizat, Japonia e mare și nu toate firmele sunt cretine, dar trebuie să suspectez că, măcar o parte din ele, sunt.
Să luăm un exemplu din grădina noastră: T., proaspăt absolvent al unei facultăți umaniste de la universitatea din Shizuoka, care și-a petrecut studenția prin bibliotecă, păstrându-și mâinile delicate ca ale unei femei, intră într-o firmă în aprilie anul ăsta. Nu e Dentsu, că nici el nu e absolvent de Tokyo, e o firmuliță mai mică, una care face trebușoare mici pentru firme mari, ca Dentsu. În companiile japoneze, se consideră că proaspătul angajat este o foaie de hârtie albă pe care se poate scrie orice, așa că este trecut prin mai toate birourile și compartimentele, ca să știe să facă și de una, și de alta, și să crească vânjos ca un câine loial firmei. Nu contează că ești absolvent de facultăți umaniste și n-ai mai făcut calcule și chestii inginerești din liceu (dacă ai făcut și atunci, ceea ce nu e cazul lui T.) Vei fi bine spălat pe creier, inoculânduți-se ideea că dacă nu te descurci, înseamnă că nu depui destul efort, și asta n-are nicio legătură cu faptul că tu, așa ca om, n-ai nicio treabă cu matematica, sau că tu, așa ca student, ai petrecut 4 ani învățând cu totul alte minunății.
Dar astea sunt detalii, detalii care să te facă să îți urăști slujba, și să te întrebi ce cauți tu în viața ta, sau dacă nu, măcar ce cauți tu pe postul ăla. By the way, când ești angajat ca proaspăt absolvent în Japonia, de obicei n-ai habar ce fel de muncă vei face. Nici angajatorii n-au habar. Ei caută un tip de om, tânărul flexibil și loial pe care să-l crească, nu specialiști pentru un post anume. După aia, văd ei.
Dar revenim la orele suplimentare. La firma lui T, e mare grijă cu munca suplimentară. Cică. Pentru a face mai mult de 30 de ore suplimentare pe lună, trebuie să depui tot fel de cereri, să explici necesitatea orelor suplimentare, să fii certat de șef că nu ai reușit să termini treaba în cele 30 de ore, să completezi tot felul de fișe, să mai fii certat puțin că ești ineficient. Nuu, nu vom face niciodată mai mult de 30 de ore suplimentare. În plus, în fiecare zi, plecarea din firmă trebuie să se facă înainte de ora 22:10. Miercurea e ziua în care orele suplimentare sunt interzise și toată lumea pleacă acasă după fix 8 ore. Nu-i așa că sună bine? Ai impresia că pe ăștia chiar îi preocupă soarta angajaților. Ai impresia că ei chiar fac ceva să-și oprească angajații hămesiți să lucreze peste program, și să-i trimită acasă, să se mai relaxeze.
Ca și la Dentsu, problema e pusă greșit. Angajatul nu VREA să stea ore suplimentare, așa aiurea, angajatul ESTE NEVOIT să stea ore suplimentare, pentru că altfel nu poate atinge deadline-uri și alea alea. Pentru că, altfel, este făcut incapabil și o pierdere pentru firmă. Și când săracul angajat și-a terminat cele 30 de ore regulamentare, dă cu cartela c-a plecat, și rămâne pe muncă voluntară. Ei, dacă asta nu e un sistem pervers, eu nu știu cum altfel să-l numesc.
De fiecare dată când îi trimit mesaje lui T pe la 5-6 seara, și nu primesc răspuns decât după ora 22, mă mai înfurii un pic. Măcar sper că n-a dat doar cu cartela, uitând să mai plece.